De ce să vizitaţi Palestrina

Situată la circa 20 de kilometri est de Roma, Palestrina este un oraş antic, poate chiar mai vechi decât Roma însăşi, ceea ce înseamnă că oraşul este o idee excelentă pentru excursiile de o zi din punctul de vedere al turiştilor care vizitează capitala, deşi, potrivit unor păreri, Palestrina este din păcate una dintre cele mai neglijate destinaţii din Italia. Diverse descoperiri arheologice excavate de aici demonstrează că oraşul, pe vremuri numit Praeneste, fusese locuit de către etrusci şi de către fenicieni. Oraşul modern Palestrina a fost în întregime construit pe ruinele celebrului Templu al Fortunei Primigenia. Numai anumite părţi din vestigiile acestui antic şi impresionant de vast edificiu mai pot fi văzute în prezent în Palestrina, împrăştiate prin oraş (rămăşiţe ale vechilor ziduri ale oraşului, coloane, terase, fresce şi altele asemenea).

Istoria oraşului Palestrina, cu deosebire în evul mediu şi în epoca modernă, a fost decisă de relaţiile conflictuale sau, dimpotrivă, de cele de amiciţie cu papalitatea. Astfel, localitatea a fost ştearsă de pe faţa pământului la ordinul papilor (Papa Bonifaciu VIII în anul 1298 şi Papa Eugenius IV în secolul al XV-lea), precum şi reconstruită şi îmbogăţită la comanda acestora (oraşul a fost îndeosebi protejat de către papii şi cardinalii născuţi din familia Barberini).

Palatul Barberini, care acum găzduieşte Muzeul Naţional de Arheologie din Palestrina, este una dintre principalele atracţii ale oraşului. Acesta expune cea mai compactă şi mai valoroasă colecţie de vestigii de la anticul Templu al Fortunei Primigenia, inclusiv vestigii ale vechilor sanctuare şi necropole, o Triadă Capitolină şi renumitul Mozaic al Nilului din Palestrina.

Cum să ajungeţi de la Roma la Palestrina

Vizitând COTRAL, turiştii pot afla detalii despre orarul autobuzelor regionale care fac legătura dintre Roma şi Palestrina. Pentru excursii acompaniate de prezenţa ghizilor specializaţi, turiştii pot apela la tururile cu autobuzul oferite de companiile de profil care operează în Roma.

Palestrina, Italia

Sus