Bazilica Sfântul Sebastian în afara Zidurilor din Roma, aşa cum sugerează şi numele său, este situată în afara Zidurilor Aureliene. Este cunoscută şi ca Bazilica Sfântul Sebastian de la Catacombe, datorită localizării sale deasupra catacombelor Sfântului Sebastian. Bazilica este una dintre cele şapte biserici de pelerinaj din Roma, datorită vechimii sale şi relicvelor pe care le adăposteşte.

Aşa cum se înalţă azi, bazilica a fost în mare parte conturară la începutul secolului al XVII-lea. Proiectul a fost conceput de către Flaminio Ponzo în 1609, însă lucrările au fost finalizate sub supravegherea lui Giovanni Vasanzio, circa cinci ani mai târziu. Scipione Borghese, fondatorul splendidei Galerii Borghese, a fost cel care a dispus construirea noii bazilici.

Însă, locaşul de cult iniţial a fost construit în secolul al IV-lea. La origine a purtat hramul Sfinţilor Petru şi Pavel, având în vedere că a fost folosit ca loc de adăpost al mormintelor celor doi apostoli (acesta fiind şi motivul pentru care primul nume al edificiului a fost Bazilica Apostolilor). Abia după mutarea moaştelor Sfântului Sebastian (sanctificat de către Biserica Catolică ca urmare a martiriului său) în bazilică, în anul 350, biserica a fost rededicată (în secolul al IX-lea) acestui nou patron. Mormântul sfântului este situat în altarul din prima capelă din partea stângă a bisericii, şi a fost construit fie de Antonio Giorgetti, fie de fratele acestuia, Giuseppe Giorgetti, în secolul al XVII-lea. Capela, care poartă numele sfântului, a fost construită cu suportul financiar al lui Francesco Barberini

Alte capele notabile din interiorul bazilicii sunt Capela Sfântului Fabiano (a cărei construcţie a fost dispusă de către Papa Clement XI şi supravegheată de Carlo Fontana, între 1706 şi 1712) şi Capela Crucifixului (sau Vechea Capelă, decorată de Marco Tullio Fontana în prima jumătate a secolului al al XVIII-lea). Însă cea mai preţuită dintre toate este Capela Relicvelor. Aceasta din urmă a fost construită în anul 1625 cu susţinerea financiară a lui Massimiliano I, Duce de Bavaria, şi conţine o abundenţă de relicve: părţi anatomice (degete, dinţi, capete, braţe) ale Sfântului Petru, Sfântul Pavel, Sfântul Andrei, Sfântul Fabian, Sfântul Callistus, Stântul Rocco, Sfântul Nereus şi Sfântul Achilleus, Sfântul Avenisto şi Valentino. Rămăşiţele pământeşti sunt completate de câţiva spini din coroana lui Iisus, de piatra „Quo Vadis, Domine”, un fragment din coloana pe care a fost martirizat Sfântul Sebastian (precum şi săgeata care a fost folosită în episodul martiriului).

Bazilica adăposteşte şi ultima lucrare sculpturală a marelui Gian Lorenzo Bernini, Il Salvator Mundi, un bust de marmură plasat în interiorul unei nişe din cristelniţă.

Tururile cu ghid ale bazilicii şi ale catacombelor sunt disponibile în câteva limbi (italiană, engleză, franceză, spaniolă şi germană), dar pentru vizite ghidate în grup, rezervările sunt necesare.

Nume:
Bazilica Sfântul Sebastian în afara Zidurilor (Basilica di San Sebastiano fuori le Mura)
Adresă:
136, Via Appia Antica, 00179, Roma, Italia
Telefon:
0039 06 7850350
Fax:
0039 06 7843745
Email:
[email protected]
Website:
www.catacombe.org

136, Via Appia Antica, 00179, Roma, Italia

Sus