Râul Tiber străbate sinuos chiar centrul oraşului Roma, traversându-l de la nord la sud. Râul este, astfel, un posibil itinerar pentru turiştii care vor să îşi completeze vacanţa la Roma cu experienţa unică de a descoperi atracţiile capitalei printr-o excursie cu barca.

Battelli di Roma

O modalitate cu adevărat excepţională de a descoperi Roma cu barca se referă la croazierele pe Tiber oferite de Battelli di Roma. Croazierele pe Tiber reprezintă o modalitate plăcută de a explora anumite aspecte ale oraşului care, în caz contrar, ar rămâne ascunse turistului curios.

Croazierele de zi încep din apropiere de Sant’Angelo şi de încheie la Podul Risorgimento, după ce trec şi pe lângă Insula Tiberina. Croazierele de noapte, împărţite în croaziere cu cină şi croaziere cu bar de vinuri, sunt ideale pentru gurmanzi având în vedere că, pe lângă priveliştile ca atare, turiştii au prilejul de a degusta delicioasele specialităţi ale elegantei bucătării italiene, de a se delecta cu gustatul unui pahar de vin şi de a se bucura de fondul muzical plăcut. Extravaganta Agrippina Maggiore este vasul folosit de Battelli di Roma pentru efectuarea croazierelor nocturne sugerate.

Pentru informaţii complete despre aceste tururi, preţurile şi disponibilitatea biletelor, variaţii sezoniere ale orarelor şi altele asemenea, urmaţi indicaţiile de mai jos:

Nume:
Battelli di Roma
Telefon:
0039 06 97745498
Website:
www.rexervation.com

Roma, Italia

Sus