Fontana delle Api este situată în Piazza Barberini, împărţind acelaşi complex arhitectural cu monumentala Fontana del Tritone. Ambele fântâni au fost proiectate de către Gian Lorenzo Bernini, la un an diferenţă una de alta (Fântâna Tritonului a fost prima construită, precum şi prima vreodată proiectată de numitul arhitect). Astfel, lucrările de construcţie la Fontana delle Api au fost încheiate în anul 1644, fântâna fiind iniţial localizată la intersecţia pieţei cu Via Sistina (în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a fost dezmembrată şi apoi reasamblată în punctul în care Piazza Barberini se deschide către Via Vittorio Veneto).

Scopul construirii acestei fântâni a fost acela de a crea un spaţiu pentru un jgheab din care caii să se poată adăpa. Însă Bernini a realizat mai mult decât prevedeau aşteptările, lucrarea sa concretizându-se într-o elegantă bijuterie decorativă de sine stătătoare. Fântâna a fost construită din travertin, sub forma unei scoici deschise cu două valve. Una dintre valve colectează apa, fiind, de fapt, bazinul unde curge apa. Valva superioară este decorată cu trei albine (de unde provine şi numele fântânii). Albinele sunt simbolul familiei Barberini, din care s-a născut Maffeo Barberini, ales mai târziu papă sub numele de Urban VIII. O inscripţie de pe Fântâna Albinelor face referire la iniţiativele acestui papă de a decora oraşul Roma, în special la anterior construita Fontana del Tritone. În prezent, doar câteva elemente (partea centrală a valvei superioare şi părţi dintr-una dintre albine) sunt originale, restul fântânii constând din replici (ca urmare a repetatelor lucrări de restaurare şi de reconstruire executate în timp, anume, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, la începutul secolului al XX-lea şi în anul 2000).

Nume:
Fontana delle Api (Fântâna Albinelor)
Adresă:
Piazza Barberini, Roma, Italia

Piazza Barberini, Roma, Italia

Sus