Fontana delle Anfore este una dintre cele mai noi fântâni de sine stătătoare construite în Roma. A fost proiectată de Pietro Lombardi, care fusese ales câştigător la concursul organizat de autorităţile locale ce intenţionau, în anii 1920, să sporească patrimoniul decorativ al oraşului cu alte noi fântâni. Fântâna a fost construită în totalitate din travertin, în 1927, însă într-un loc diferit decât cel în care este situată în prezent.

Iniţial construită în pe atunci numita Piazza Mastro Giorgio (acum, Piazza Testaccio), fântâna a fost mutată în anul 1935 în Piazza dell’Emporio, după ce a fost obţinut acordul lui Lobardi ca lucrarea sa să fie mutată în altă parte. Piesa centrală este reprezentată de un vârf acoperit cu amfore, acestea din urmă fiind construite din fragmente din amfore autentice descoperite într-un antic port comercial de pe Râul Tiber. Întreaga structură este susţinută de o bază circulară sub forma unor scări suprapuse. Baza este divizată în patru secţiuni delimitate de ziduri simple deasupra cărora se află, la baza muntelui de amfore, capete de berbeci dominând însemnele oraşului Roma.

Nume:
Fontana delle Anfore (Fântâna Amforelor)
Adresă:
Piazza dell’Emporio, Roma, Italia